Activitatea educațională online se prelungește la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați până la sfârșitul lunii noiembrie

Cursurile seminariile, laboratoarele și proiectele de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se vor desfășura în online până la finele lunii noiembrie 2020. Este hotărârea pe care a luat-o conducerea instituției, după o analiză completă a situației răspândirii coronavirusului. «În contextul pandemiei generale și evoluțiilor nefavorabile privind numărul de îmbolnăviri și riscul de apariție a unor focare, la nivelul Universității „Dunărea de Jos” din Galați s-a decis ca, cel puțin până în 30 noiembrie, activitatea să se desfășoare online, urmând ca la nivelul Senatului să se ia o nouă hotărâre, la începutul lunii decembrie, pentru activitatea de până la sfârșitul anului. Excepțiile rămân excepții: tot ce înseamnă clinic pe Facultatea de Medicină va continua cu prezența studenților, în condiții speciale, cu acordul Direcției de Sănătate Publică și al spitalelor unde se desfășoară activitatea, iar la Facultatea de Educație Fizică și Sport se va lucra ca până acum, pe grupe mici de studenți», a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. În ceea ce privește laboratoarele și alte activități practice, acestea se vor reprograma în funcție de dinamica pandemiei.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

© Învățământ Terțiar Inovativ Corelat cu Strategia de Dezvoltare Inteligentă (ITI)