„Anul universitar 2020-2021 va începe, în prima parte, online, din 28 septembrie până la 31 octombrie. De la 1 noiembrie se vor structura, modula și adapta formele de învățământ care necesită prezența fizică, laboratoarele în mod special. În perioada 1 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, toate tipurile de laboratoare și alte activități care nu pot fi realizate online vor fi organizate modulat, cu respectarea distanțării fizice și a tuturor măsurilor de prevenție, în toate spațiile universității”, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu.

În vederea consultării publice, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, dar și a consultării preliminare interinstituționale, Ministerul Educaţiei și Cercetării publică proiectul de Ordonanță de Urgență privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus consultării publice pot fi trimise pe adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

CITIȚI AICI:

Proiect OUG privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ
Notă de fundamentare pentru proiectul de OUG privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ

Page 5 of 7

 
 
 
Beneficiar 
 
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
 
Partener
 
Universitatea „Danubius” Galați
 
 
Prezentare
 
 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

© Învățământ Terțiar Inovativ Corelat cu Strategia de Dezvoltare Inteligentă (ITI)