În cadrul acestei activități experții au efectuat activităţi de promovare a cursului pentru profesori "Inspira-i pe tineri să se dezvolte". La întâlnire au participat cadre didactice de la Facultatea de Medicină şi Famacie şi Facultatea de Inginerie.

Consultare cu cadrele didactice privind conţinutul tematic al cursului „Inspira-i pe tineri să se dezvolte”, aspecte de interes:

  • Cursul „Inspira-i pe tineri sa se dezvolte”

A fost prezentat succint programul şi cadrele didactice au fost invitate să propună teme de abordare pentru acest curs. În urma discutiilor, au reiesit urmatoarele teme :

  1. Tehnici de predare folosind, convingerea, exemplele concrete si apropierea umană;
  2. Exemplificări din lumea reală, astfel încât studenţii să înteleagă mai bine ceea ce învaţă teoretic;
  3. Generaţia „Y” si „Z”, nevoi, asteptări, factori motivaţionali.

Cadrelelor didactice li s-a oferit posibilitatea sa-si exprime opinia în ceea ce priveşte utilitatea cursului. Scopul acestei activităţi a fost acela de a face cunoscut cursul în rândul potenţialului grup ţintă  cât şi de a obţine un feedback inţial în ceea ce priveşte programa propusă.

Cadrelor didactice li s-a vorbit despre importanţa schimbării modului de predare şi abordare a studenţilor, o necesitate a generatiri azi. Tinerii abandonează scoala atunci cand profesorii nu ii inspiră si nu le transmit pasiunea ca viitor specialist.

Întalnirea s-a transformat într-o dezbatere şi la final tinerele cadre didactice s-au arătat încântate de acest program educaţional.

 Activitatea se va derula şi în zilele următoare în vederea informării unui număr cât mai mare de cadre didactice. Având în vedere faptul că intervalele propuse de către experţii proiectului nu se suprapun în toate cazurile cu programul cadrelor didactice s-a hotărât ca acestă activitate să se facă etapizat.

Activitatea a avut o durată de 4 ore și a fost desfășurată de către următorii membri din echipa de implementare a proiectului POCU/320/6/21/121659, cu titlul:  „ÎNVĂŢĂMÂNT TERŢIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTĂ”:

  • Bogdan Liviu - Expert programe educaționale 2 S
  • dr. ing. Bordei Marian- Expert programe educaționale 3 S
  • Carp Gabriel Bogdan - Expert programe educationale 4 S
  • dr. Earar Kamel - Expert programe educationale 5 S
  • Oprea Marian - Expert GT S
  • dr. Murariu Gabriel- Expert evaluare și analiză 1 S
  • Vasilache Cristina - Expert evaluare si analiza 2 S

ÎN PERIOADA 15.04.2019 - 18.04.2019 SE VA DESFĂȘURA ACTIVITATEA DE INFORMAREA A STUDENŢILOR PRIVIND CURSURILE CARE SUNT ÎN PREGĂTIRE PENTRU A FI IMPLEMENTATE ÎN CADRUL PROIECTULUI I

Această ativitate a avut ca obiective :

  1. Informarea studentilor privind cursurile care sunt in pregatire pentru a fi implementate in cadrul proiectului;
  2. Consultare cu studentii privind continutul tematic al cursului „Inspira-i pe tineri sa se dezvolte” şi ce aspecte de interes sunt pentru ei.

Informarea studenţilor privind cursurile care sunt în pregătire pentru a fi implementate în cadrul proiectului;

       I. Cursul „Dezvoltarea oamenilor”

A fost prezentată importanţa dezvoltării personale şi profesionale pe tot parcursul vieţii : „Scoala se va finaliza într-o zi şi voi veti fi cei care veţi decide modalitatea, căile şi direcţiile de dezvoltare personală şi profesională. Reuşita în viaţă, performanţa şi nu în ultimul rând împlinirea se vor dobândi prin progres individual continuu”.

Au fost prezentate obiectivele cursului:

Vei şti cum învaţă adulţii şi cum poţi tu să accelerezi propria dezvoltare ;

Suntem diferiţi şi tocmai de aceea este nevoie să ne întelegem pe noi, ce stiluri preferate de învăţare avem, ce anume ne motivează – Ciclul Kolb, chestionare de identificare a stilului preferat de învăţare;

Totodata este important să ştii în ce direcţie investeţti resursele, şi care sunt traseele posibile de dezvoltare.

1. Cum să dezvolti o competenţă – tehnici, instrumente

2. Studii de caz concrete în care studenţii vor experimenta în timpul cursului dar şi în afara lui (teme) cum se poate dezvolta o competenţă.

3. Ce este performanţa, cum se măsoară, care este calea către maiestrie.

4. Instrumentele de dezvoltare variate care ajută la dezvoltare.

5. Vei întocmi propriului tău plan de dezvoltare.

6. Fiecare student va avea de întocmit propriul plan de dezvoltare detaliat.

7.Planul de dezvoltare va conţine obiective de dezvoltare, acţiuni concrete şi termene de realizare. Aceasta va fi şi proiectul de final.

 

       II. Cursul „Inteligenta Emotionala”

A fost prezentată importanţa inteligenţei emotionale în special prin întelegerea propriei persoane (factori motivaţionali, încrederea de sine, puncte forte şi arii de îmbunătăţit) şi în acelaşi timp întelegerea celorlalti prin capacitatea de a crea legături interumane, evitarea situaţiilor conflictuale etc . 

Au fost prezentate obiectivele cursului :

Vei avea o imagine de ansamblu asupra teoriilor de legate de inteligenţa emoţională;

1. Ce caută angajatorii, care sunt competenţele cheie pentru următorii 10 ani – Comunicare, empatie, luarea deciziilor, iniţiativă etc.

2. Tipare de personalitate.

3. Pilonii inteligenţei emotionale – Daniel Goleman.

Vei înţelege metode şi instrumente de dezvoltare.

1. Eu – factori motivaţionali, autocontrol, comunicare.

2. Ei – persuasiune, empatie.

3. Vizionare film – managementul conflictului.

4. Vei întocmi planul tău de acţiune.

5. Fiecare participant va intocmi un plan de actiune care sa duca la o dezvoltare a inteligentei emotionale

 

       III. Cursul „Managementul de Proiect”

  • 1. A fost prezentată importanţa managementului de proiect, mai ales că majoritatea angajatorilor caută absolvenţi care să cunoască metodologia de management de proiect.
  • 2. Totodată, managementul de proiect este o cale de dezvolta calităţi manageriale foarte importante: conducerea echipei, orientare catre rezultat, gandire strategică.

Au fost prezentate obiectivele cursului:

1. Oferă o imagine de ansamblu asupra managementului de proiect.

2. Ce este un proiect, care sunt elementele specifice şi care sunt etapele distincte ale managementului de proiect.

3. Vei şti bune practici, metode şi instrumente ale managementului de proiect.

4. Studiu de caz – contrucţia unei case.

5. Planificare, bugete, tripla constrangere.

6. Vei aplica cunoştintele pe studii de caz.

7. Proiect pe echipe

Concluzie : Stundeţii au fost interesaţi de cursuri şi şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie. Totodată activitatea a fost interactivă cu discuţii libere, puncte de vedere şi comentarii foarte utile din partea studenţilor.

1/2

22.04.2019-23.04.2019

CURS EDUCŢIONAL: Crează un curs şi inspira-i pe tineri

ETAPA 1

În cadrul proiectului cu titlul: „ÎNVĂŢĂMÂNT TERŢIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTĂ”, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează cursuri educaţionale, prin proiectul POCU/320/6/21/121659, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020,  Axa prioritară 6: Educație și competențe.

 

REZULTATE PROCEDURĂ DE SELECȚIE

În cadrul proiectului cu titlul „ÎNVĂŢĂMÂNT TERŢIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTĂ”, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează cursuri educaţionale, prin proiectul POCU/320/6/21/121659, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020,  Axa prioritară 6: Educație și competențe.

În vederea demarării procedurii de selecție a grupului țintă sunt oferite 20 de locuri vacante – seria I - la cursul educaţional cu titlul: Creează un curs şi inspiră-i pe tineri.

Cursurile sunt gratuite!

  • Înscrierea va avea loc ȋn data de 22.04.2019 (orele 800-1200), respectiv 23.04.2019, (orele 1600-2000), în sala G206 Corp G – Facultatea de Inginerie, intrarea din strada Ştiinţei - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

ü  Rezultatele vor fi anunțate  pe pagina proiectului www.iti.ugal.ro, în data de 30.04.2019.

  • Admiterea la cursuri se va face ȋn limita locurilor disponibile, pe principiul „Primul venit, primul servit”.

Persoane de contact:

  • Buruiană Daniela Laura - e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
  • Vasilache Cristina - e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Criteriile de eligibilitate a participantului ȋn procesul de selecţie sunt următoarele:
1.  Candidatul nu a mai beneficiat anterior de programe de formare profesională, cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe, nu prezintă incidență de dublă finanțare și respectiv de subcalificare.
2.  Este de acord cu utilizarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal furnizate ȋn procedura selecție.

3. Va avea disponibilitatea de a participa la toate activităţile din proiect.

4. Este cetăţean UE cu domiciliu sau reşedinţa legală ȋn România, regiunea Sud-Est


Dosarul de înscriere la cursurile educaționale organizate prin proiectul cu titlul „ÎNVĂŢĂMÂNT TERŢIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTӐ”, cod POCU/320/6/21/121659 va conține:

  1. C.I. valabil (ȋn copie Xerox);
  2. Certificat de naştere (ȋn copie Xerox);
  3. Certificatul de căsătorie (după caz, hotărâre judecătorească de divorț) - ȋn copie Xerox;
  4. Adeverință de salariat Universitate;
  5. Anexa 1 - Formular de înregistrare în grupul ţintă; (PDF)
  6. Anexa 2 - Declarație de disponibilitate; (PDF; DOC)
  7. Anexa 3 - Declarație de apartenență la grupul țintă; (PDF; DOC)
  8. Anexa 4 - Declarație de evitare a dublei finanțări; (DOC)
  9. Anexa 6 - Cerere de înscriere în grupul țintă; (PDF; DOC)

Nerespectarea de către candidați a condițiilor, a metodologiei și a calendarului fixat va atrage excluderea din concurs.

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Universitatea „Danubius” Galați, implementează începând cu data de 11 februarie 2019 proiectul „ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTĂ”, cod proiect 121659, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – Educaţie şi competenţe, Obiectivele Specifice: O.S.6.7. - Creşterea participării la învăţământul terţiar universitar şi non-universitar organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în special pentru cei care provin din grupuri vulnerabile; O.S.6.9.-Îmbunătăţirea nivelului de competenţe al personalului didactic din învăţământul terţiar universitar şi non-universitar, organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în ceea ce priveşte conţinutul educaţional inovator şi resursele de învăţare moderne şi flexibile; O.S.6.10. - Diversificarea ofertelor educaţionale în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar tehnic, organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate corelate cu nevoile pieţei muncii din sectoarele economice/domeniile identificate prin SNC si SNCDI. Proiectul are o durată de 30 de luni şi vizează îmbunătățirea calității, eficienței și accesul la învățământ, prin creșterea nivelului de competențe al personalului didactic, în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile și prin diversificarea ofertelor educaționale corelate cu nevoile pieței muncii din sectoarele economice/domeniile identificate prin SNC, în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate. Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul este format din 340 de persoane, din care 300 de studenţi şi 40 de cursanţi, 50 de cadre didactice din care 40 de cadre didactice din învăţământul superior şi 10 cadre didactice din învăţământul terţiar non-universitar.

Informatii suplimentare: Prof.dr.ing. Daniela Buruiană – manager de proiect, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Conferința de lansare a proiectului ITI va avea loc în data de 26.03.2019, începând cu ora 13:00, la Hotel Galați Centrum – Sala Panoramic Hall.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capital Uman.

Page 7 of 7

 
 
 
Beneficiar 
 
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
 
Partener
 
Universitatea „Danubius” Galați
 
 
Prezentare
 
 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

© Învățământ Terțiar Inovativ Corelat cu Strategia de Dezvoltare Inteligentă (ITI)